(co-autor VLAD MARINA)
Hashtag-uri, conturi de insta, qr codes, linkuri către site-uri de vânzări, matrimoniale, anunțuri, închirieri, înjurături, tag-uri, doodles, trolling, memes, one-liners ieftine, și mai multe înjurături, coduri și cifruri, rant-uri scrise cu caps lock, citate motivaționale, versuri din melodii, „atenție cade tencuiala”, „români vi se pregătește ceva”, emojiuri, cruci, svastici, curcubee, nume proprii, numere de telefon, poezii dadaiste, conspirații, reclame, text, atât de mult text. Că online-ul dă tonul discursivității contemporane e deja un loc comun. Mai frapant e însă că urmele acestui etos (± patos și logos, dacă vreți) pot fi văzute tot mai mult și offline, în cazul ăsta, pe pereții Bucureștiului. Ceea ce urmează este un mic raport despre starea însemnărilor anonime din spațiul public, despre de unde vin, ce spun și ce ne arată ele despre opinia publică a momentului 2022.
S-a zis, despre graffiti-ul din România, că s-a stricat de când cu generalizarea rețelelor sociale, că factorul estetic și meșteșugul în sine s-au diminuat în favoarea discursului propriu-zis, care apare tot mai brut și mai virulent. Nu înseamnă, bineînțeles, că street art-ul în înțelesul său de bază nu rămâne o subcultură autonomă, cu legile, strategiile și grooviness-ul proprii – dar nu e mai puțin adevărat că multe dintre mesajele și simbolurile care umplu astăzi pereții Bucureștiului se confundă tot mai tare cu luările de poziție și cu hate speech-ul ajunse familiare în bulele din online, fără vreun rest de „artisticitate”. În schimb, vedem reacții și dispute apărute peste noapte pe suprafața aceluiași zid, într-un ritm și pe fondul unui spirit beligerant ce par fără precedent.
Textul se schimbă, se modifică, este alterat, deturnat, măzgălit, șters, adnotat. Și de aceea actul de a străbate cartierele cu un ochi pe pereții blocurilor, prin gangurile întunecate, pe cutiile de scrisori, pe gardurile sau celelalte tipuri de fortificații personale, seamănă din ce în ce mai mult cu experiența unui scroll pe cine știe ce message board dubios: un non-loc unde, sub protecția anonimatului, oamenii excretă text. Ceea ce rezultă a fost și va rămâne un palimpsest continuu. E forma actuală a unei agore, un forum public, unde, mai literal decât e de presupus că și-ar fi dorit Henri Lefebvre atunci când scria că semnificațiile socioculturale se dispută pe străzile orașelor, diverse grupări își dispută – în văzul tuturor și tocmai de aceea cu miză – convingerile. Un forum în cel mai online sens al termenului, în anumite privințe: orașul cu admini mereu depășiți de situație, în care la fiecare colț de stradă răsar noi și noi thread-uri, în care oricine poate posta, dar și edita postările altora. Dacă McKenzie Wark spune că viața a început să funcționeze tot mai mult ca un joc video, atunci orașul devine o imensă interfață, prin care putem (sau suntem forțați) să navigăm: aceleași cotloane, aceleași rabbit holes, același tip de mesaje. Orașul devine online (by proxy), supus acelorași reguli laxe, bazat pe același tip de afordanțe: Bucureștiul – o extensie a /b/ board-ului de pe 4chan.
Mic studiu de caz: graffiti-ul bucureștean
La fel ca în online, totul pare că se învârte în jurul culturii pop, o sursă mai veche pentru scena graffiti-ului, dar care își intensifică, via mediul online, prezența pe ziduri. Aceste referințe nu sunt neapărat exportate de-a gata, ci uneori resemnificate, adăugite, atrase în contexte noi, cu diferite mize. Într-o intervenție hiperrealistă, de pildă, vedem un marcaj portocaliu conic – dintre cele folosite pentru semnalizarea zonelor aflate în construcție – transformat, prin inserție de text, în logoul VLC Media Player. Cineva clar ne trollează. De fapt, deturnările de acest tip au două efecte aparent contradictorii: pe de-o parte funcționează ca un releu care ne racordează iarăși la rețea, iar pe de altă parte, ne incită într-un fel curiozitatea de a privi mai atent înspre cotidian, fie și numai în speranța că vom mai desoperi asemenea falduri în realitate. Ni se dă un quest, un easter egg hunt.
Dar, la fel ca în online, nu totul e fun and games. Uneori pe ziduri se duc adevărate războaie culturale: pornind de la un one-liner incandescent ideologic înscris pe un perete, putem asista, în timp, la succesiuni de trei sau chiar patru replici (ceea ce nu-i de ici de colo, dat fiind riscul la care se expun cei și cele care scriu), cu membrii grupurilor de opinie aflate în conflict apărându-și, pe rând, cauza și sancționând-o pe cea adversă. În ideea de a da o replică cât mai percutantă, se recurge la strategii diverse, mergând de la uzul apelativelor inerent depreciative, la deturnarea mesajului de la intenția sa prin ștergerea unor litere sau prin alterarea unor simboluri, la cinstita înjurătură. O deturnare drăguță: transformarea crucii celtice încercuite a suprematiștilor albi într-un trifoi cu patru foi. Alteori, mai aproape de ‘garda veche’ a scribilor orașului, mesajele sunt tăiate pur și simplu prin linii orizontale sau mâzgălite temeinic.
Maniera de împărțire pe tabere pe care o lasă să se întrevadă această tipologie de contre pare ea însăși specifică celei cultivate pe platformele online, în condițiile în care se operează cu mesaje deosebit de țintite ideologic și întrucâtva seriale, care fac ca majoritatea înscrisurilor să fie repede încadrabile de o parte sau de alta a conflictului. Antifa vs „anti-antifa” sau white suprematists, susținători ai drepturilor femeilor și ale minorităților sexuale vs susținători ai familiei tradiționale și așa mai departe. Este adevărat, nici comunitatea din jurul graffiti-ului nu a fost vreodată omogenă ideologic, însă cel puțin nu părea, până mai înainte, într-atât de divizată încât să înceteze să mai pară o comunitate – mesajul contestatar funcționa în primul rând pe verticală, pornind de la un autor colectiv cel puțin aparent (un Malone anonim), de tipul „străzii”, și îndreptându-se împotriva sistemului ca ansamblu, a „puterii”, criticată ca sursă a problemelor societății. De când cu „contaminarea” online (dar în mod sigur și de când neoliberalismul a devenit și la noi ideologia dominantă), disputele încep să fie purtate, din contră, pe orizontală, cu o deplasare a obiectului contestării în curtea grupurilor de opinie ale „societății civile”. Cum se întâmplă, de multe ori, și pe Facebook.
Și ceva din teribilismul și radicalismul exprimării de pe platformele online pare să fi pătruns în mediul expresiei murale, care e populat acum, cel puțin din direcția reacționară, cu mesaje tot mai puțin echivoc-instigatoare la ură. Anonimatul joacă un rol important aici, fiind de imaginat că cel puțin unele dintre persoanele care lansează atacuri antisemite, antirome sau homofobe ar ezita să o facă cu aceeași virulență cu identitatea la vedere, în interacțiuni live. Practica discursului edgy, incorect politic mai mult de dragul ideii sau din reflex învățat și mai puțin din convingere intimă, este, la rândul său, în reaua tradiție a hate speech-ului online, vizibilă în simbolurile greșit executate (precum svastici întoarse) sau chiar greșit înțelese (alăturări contradictorii ideologic de însemne).
La nivel macro, infuzia înscrisurilor din spațiul urban cu elemente din mediul online poate fi deci urmărită ca un epifenomen ce se adaugă etosului contemporan, unul care are în plus meritul de a-i consemna (mai) durabil fluxurile, altminteri tot mai volatile și fragmentate. O posibilă nouă – sau viitoare – extensie a culturii online, cu semnele la vedere în Bucureștiul de astăzi.
- Text publicat inițial în Almanahul Trepanatsii #3, Editura Dezarticulat, 2023, pp. 35-40.
CRISTIAN EDUARD DRĂGAN 