de Cristian Eduard Drăgan
Regizorul, producătorul și, în ultimă instanță, actorul Shane Carruth a studiat matematica în cadrul Stephen F. Austin State University pentru ca mai apoi să lucreze ca inginer, dezvoltând software pentru simulatoare de zbor. Deși e autodidact în ceea ce privește cinematograful, putem specula că din însăși pregătirea sa, într-un domeniu strict tehnic, i se trage gustul pentru construcții minuțioase și predispoziția pentru un oarecare ermetism în abordare.
Un exemplu în acest sens este chiar filmul său de debut Primer (2004). O poveste aparent simplă dar care nu poate fi înțeleasă cu adevărat decât după ce schematizezi pe hârtie acțiunea urmărită pe ecran. Protagoniștii, doi ingineri, descoperă din întâmplare o modalitate de a „sări” înapoi în timp. Ei se folosesc de invenția lor pentru a-și finanța în continuare cercetările. Planul lor este logic și precis, singurele variabile rămân ei înșiși. La scurt timp după premiera de la Sundance au apărut online o serie de postări pe forumuri, apoi video-uri pe YouTube, prin care se încerca nu explicarea poveștii, ci reconstruirea minuțioasă a modului în care aceasta a fost spusă.
Prin Upstream Color, Carruth pare că a vrut să testeze întocmai limitele încărcării cu sens ale povestirii cinematografice. Filmul se remarcă printr-o complexitate remarcabilă, atât din punctul de vedere al ideilor pe care le pune în circulație, cât și al felului în care le structurează. Povestea în sine pare a fi centrată Kris (Amy Seimetz), o tânără dintr-un oraș american nenumit, care cade pradă unui atacator bizar. Acesta se folosește de un extras organic, colectat printr-un proces complex, pentru a-i induce stări de transă hipnotică. O forțează astfel să-și lichideze conturile și să-i predea toți banii. Procesul e anevoios și straniu, iar în urma acestuia Kris rămâne deconectată de lumea ce o înconjoară. Totul ia o tentă ritualică atunci când un alt bărbat o conduce către o sală de operații mobilă, instalată într-o rulotă veche, pentru a-i scoate din corp un vierme parazit pe care mai apoi îl introduce în corpul unui porc. La scurt timp după aceea Kris îl întâlnește pe Jeff (Shane Carruth). Acesta a trecut, la rândul lui, prin întregul proces la care a fost supusă și ea. Fără să știe exact cum și în ce fel, amândoi s-au racordat unui angrenaj complex ce în sine urmărește ciclul de viață al unui ciudat parazit microscopic.
Upstream Color trebuie parcurs având în vedere că acțiunea nu urmărește decât incidental viața personajelor implicate în poveste și că adevărata sa miză este de a descrie structura complexă a unui organism non-uman. Povestea sare de la personaj la personaj, adesea fără a mai reveni pentru clarificări, urmărind modurile în care efectele acestei interdependențe sunt resimțite de acele organisme cu care parazitul intră în contact.
Carruth pare a-și postula intențiile încă din trailerul oficial al filmului, unde se găsesc o serie de inserturi care, puse laolaltă, se citesc astfel: „Deși poți forța forma poveștii tale, culoarea va inflori în susul apei.” Din acest enunț, mai mult decât ermetic, remarcăm faptul că atât „povestea”, cât și „[cursul] apei”, desemnează sisteme de organizare (a informației, respectiv a materiei). Acesta ar putea fi un indiciu despre cum trebuie abordat filmul: adevărata atenție trebuie acordată întregului, în defavoarea particularului. A spune că nu poți „forța” sistemul devine mai mult decât o observație. Ea capătă valoare de axiomă: orice deviație de la cursul prestabilit va fi, în timp, corectată.
În fizică este descris fenomenul de quantum entanglement (inseparabilitate cuantică) prin care stările cuantice a două sau mai multe obiecte fizice legate între ele în așa fel, încât un obiect separat nu mai poate fi descris fără a lua în considerație celelalte obiecte, chiar dacă ele sunt separate spațial. Aceste particule par a „viola” legile fizicii tocmai fiindcă ele par a comunica între ele, fără a lăsa însă o urmă observabilă a acestei legături. În mod similar toate organismele atinse de acest parazit devin parte a unui întreg de care ajung să depindă. Upstream color încapsulează această filosofie existențială, dându-i însă o formă cu care nu suntem pe de-a-ntregul familiarizați.
Prin filmele sale, Carruth pare a-și testa continuu spectatorii. A nu se înțelege că filmele lui sunt construcții teoretice impenetrabile, ci că ele se oferă privitorului pregătit și interesat să cerceteze complexitatea lor (pe alocuri voit absconsă). Faptul că fiecare film al său trebuie parcurs cu rigoarea, simțul critic și mai ales plăcerea cu care ai urmări pas cu pas o demonstrație științifică schimbă în mare măsură modul în care privitorii sunt obișnuiți să se raporteze la un construct filmic. Adevărata satisfacție în urma acestui tip de cinema vine ulterior proiecției în sine, în timpul petrecut cercetării și înțelegerii întregului sens al poveștii.
- o primă variantă a textului de față a apărut pe acoperisuldesticla.ro (în decembrie 2016).
CRISTIAN EDUARD DRĂGAN 